IX. PORTALURI/PORTI (CATRE NEMARGINIRE)

Nu putina lume crede ca lumea asta pe care o percepem noi este o iluzie. Concluzie ce pare sa fie trasa fie din ce au descoperit intrand si stand centrati pe “interior”, fie din credinte (care sunt, in general, fondate de cei din prima categorie).

Ideea poate parea extravaganta doar pana aflam ce ne spun specialistii in neurostiinte si fizicienii. Si ei ne spun ca ce percepem este doar filmul proiectat de minte, nu realitatea asa cum e. Si ei ne spun ca realitatea este mult mai mare si sofisticata decat poate un om sa perceapa.

Si aici ei se opresc.

Primii insa ne spun ca prin efort (spiritual, sa zicem), valul se poate strapunge si realitatea poate fi “vazuta” asa cum e.

IX.1. PERCEPEREA LIMITEI – ORIGINEA SPIRITUALITATII

Tot efortul asta de cautare [care poate fi vazut (sau nu) ca izvorand din frica si insotit (sau nu) de dragoste], de unde vine? Poate ca din faptul ca simti ca esti limitat? Limita asta pare sa declanseze automat un sentiment (mai mult sau mai putin constientizat) de vulnerabilitate. Limita ma face sa simt frigul, foamea, frica de urs, etc.

Observa insa ca vorbim de limite si vulnerabilitati ale … corpului fizic. Opreste-te putin aici…

Nu inseamna insa ca evenimentele percepute in planul fizic nu interactioneaza cu cele resimtite in alte dimensiuni mai subtile – frigul influenteaza si gandurile pe care le ai in stare de veghe si visul din stare de somn.

Ceea ce ne aminteste inca o data de legatura inextricabila ce exista intre “planurile” vietii (si astfel, realitatii).

IX.2. TRANSCENDEREA LIMITEI – SCOPUL “FINAL”

Tocmai constientizarea aceastei legaturi care produce o influenta reciproca intre planurile existentei ar putea explica si justifica aspiratia spirituala, dorinta de transcendere. Transcendere a ce? A limitei (care creeaza vulnerabilitatea). Care am vazut ca se resimte in unul dintre planuri – cel fizic. Mai precis ar fi sa zicem, pesemne, in cel energetic, dar in fine…

Simt limita si vreau sa scap de ea. De ce? Pentru ca nu se simte placut. Prin ce (incerc sa scap)? Prin ceea ce indeobste numim “spiritualitate”. Fireste, insa, ca nu eticheta conteaza, ci aspiratia (si actiunea ce deriva din ea).

IX.3. CRESTEREA CAPACITATII DE PERCEPTIE – SCOPUL IMEDIAT

Pana acum ce am putea concluziona?

1. ca realitatea are mai multe dimensiuni (nu doar cea fizica)
2. insa omul (de regula)

• nu percepe decat una (fizica), doua (si mentala), maxim trei (plus cea asa-zis energetica)
• se simte incorsetat de dimensiunea/dimensiunile pe care le percepe
• aspira la perceperea altor dimensiuni mai subtile; si eventual, contopirea in ele.

Dar daca vrei sa percepi ceva ce inca nu poti sa percepi, ce faci? Incerci sa-ti cresti capacitatea de perceptie, nu?

Cum? Probabil ca inscriindu-te (si perseverand) pe una (sau mai multe!) din caile urmate de cei pe care ii iei de exemplu: devotiunea, caritatea, meditatia, cunoasterea intelectuala, etc.

IX.4. A VEDEA LUCRURILE ASA CUM SUNT

Se spune, asadar, ca prin efortul de inmuiere, de permeabilizare a egoului, a miezului de certitudini ce simti ca te reprezinta, se strapunge valul si dai de … altceva.

De realitate? Incepi sa vezi lucrurile asa cum sunt (asta fiind o expresie foarte des folosita)?

Daca vrei, poti sa zici si asa. Numai sa nu uiti ca si daca dai de Dumnezeu care iti arata certificat de autenticitate ca e Dumnezeu, dovada respectiva este perceputa de cineva (de tine). Prin prisma putintei individului respectiv de perceptie! De aceea poate nu ar fi nerezonabil sa spunem ca Marii Maestri Spirituali vad, cel mai probabil, lucrurile asa cum sunt, dar asta nu inseamna ca toti vad la fel!

Bun, bun, dar cum e realitatea? N-auzi, bre, ca ea o fi cum o fi, dar doi insi nu pot spune la fel?

Bine, bine, dar daca ajung sa vad realitatea asa cum e, pe asta pe care o vad acum, o sa o mai vad? Pare ca da. Pai cum, pe amandoua? Da. Aminteste-ti cum uneori, cand te uiti pe fereastra inchisa, atentia ti se fixeaza pe geam; caz in care tu vezi geamul si reflexia ta in geam. Dar poti sa vezi si prin geam si sa vezi lumea de afara, nu?

IX.5. DIZOLVAREA SENZATIEI DE SEPARARE/EULUI

Pare ca si daca ajungi sa vezi lucrurile asa cum sunt/altfel, asta nu inseamna ca ai ajuns la capat de drum. Pentru ca in continuare o sa fie cineva care le vede asa cum sunt. Cineva care va continua sa se sperie, cand apare prilejul.

Pentru a dobandi linistea la care poate aspiri e nevoie de altceva – insasi senzatia ca esti separat/ decupat din realitate trebuie sa se dizolve.

Iar aceasta dizolvare nu este conceptuala. Da, pot sa ajute si ganduri de genul – nu te mai ingriji atata de tine si de confortul tau, micsoreaza-te, ca in golul astfel creat sa intre Dumnezeu. Pare ca ajuta, nimic de zis. Numai ca aceasta abordare fiind exclusiv ori predominant intelectuala (adica numai/mai mult cu gandurile faci lucrarea), nu este atat de eficienta, poate. Tu simti ca esti separat (de restul lumii). Inainte sa gandesti ca esti separat.

Or simtirea asta pare sa vina dintr-o legatura mai grosiera/densa decat gandul. Zic unii ca este energetica, cumva. Tocmai de aceea si cand se produce dizolvarea senzatiei de separare (eului, cum zic unii), ea este mai stabila, nu asa schimbatoare ca gandurile. De gandit, acum poti sa gandesti si sa te simti (emotional) ca esti zmeul zmeilor, acum ca esti un fir de nisip batut de vant. Insa modificarile produse in planul energetic au alta consistenta. Nu inseamna neaparat ca sunt ireversibile, dar au alta densitate a perceptiei. Nu intram acum in discutia daca dizolvarea senzatiei de separare este totala si definitiva. Unii spun ca da, altii ca e progresiva. Si nici in cea daca intai se dizolva eul si abia apoi vezi lucrurile asa cum sunt, ori invers. Nu asta e important acum.

Macar sa ai parte de dizolvare, ca vezi tu cum e pentru tine…

Da, dar mie imi este frica de dizolvarea de care vorbesc religiile si yoghinii. Chiar daca zic ei ca ma dizolv, simt o neliniste numai la gandul sa nu mai fiu. Mintea mea de om nu se simte confortabil cu ideea de nemarginire. Vrea limita, vrea unul, ca sa fie automat si altul; ca apoi sa simta singuratea si sa tanjeasca dupa unire. Unirea asta insa nu vrem sa fie contopire. Lacrimam cand auzim poetii vorbind despre ea, dar de fapt nu ne-o dorim; pentru ca nici nu o putem concepe. Nu cu mintea de acum…

IX.6. PORTALURILE/PORTILE

Bun, domn’e, dar daca eu sunt ateu, fara inclinatie spre fapte bune, sau spre scrutare intelectuala, si daca n-am nici stare sa stau locului in meditatie, chiar asa, raman pe afara? Niste scurtaturi, pe care sa le poata accesa oricine, nu exista?

Spre norocul nostru, pare-se ca exista si ceva de genul asta in meniul vietii…

O caracteristica a acestor portite (zicem portite pentru ca sunt cam inguste, nu e asa lesne de trecut pe acolo, pare-se…) este aceea ca fiecare dintre ele “te preia”. Adica tu doar trebuie sa faci ceva de baza/elementar si asta declanseaza un proces pe care poate nici nu o sa-l intelegi, insa nici nu ai nevoie sa-l intelegi ca il simti cum functioneaza, ca sa zicem asa…

O alta caracteristica demna de mentionat este aceea ca pentru cei mai multi dintre noi transcenderea nu este totala si definitiva. Arunci o “privire” dincolo, te resoarbe inapoi visul realitatii pe care o percepi in mod curent. Iar mai patrunzi valul, iar inapoi. Abia cu timpul “experienta” pare ca se stabilizeaza.

A, ca sunt unii care nu au nicio preocupare asa-zis spirituala si brusc si (aparent) inexplicabil se trezesc transfigurati, da. Total si definitiv. Dar cati sunt dintr-acestia? Sunt unii care beau si fumeaza intr-un mare exces si totusi depasesc lejer 90 de ani; esti sigur ca e bine sa te bazezi pe exemplul acestor exceptii si sa faci la fel? Asemenea – faptul ca unii au ajuns miliardari fara sa termine scoala dovedeste ca e posibil si fara scoala, dar asta e regula? Iti asumi riscul asta? Pare-se ca efortul consecvent e reteta pentru noi, majoritatea.

IX.6.1. OBSERVATOR AL MINTII

Un obicei foarte eficient pare a fi acela al identificarii cat mai mult timp cu rolul de observator a ce se intampla. Mai cu seama in minte. Bine, toate pare ca sunt in minte, oricum…

Observa cat mai des si cat mai mult timp poti tu. Ce? Senzatiile, perceptiile, gandurile, emotiile, reactiile, tot ce apare in campul constiintei.

La inceput o sa fie mai greu, ca nu esti obisnuit, insa daca perseverezi s-ar putea sa incepi sa vezi componentele mintii ca pe niste obiecte. Care apar (nechemate, majoritatea), te seduc (adica iti atrag atentia; din energia careia se hranesc/antreneaza) si dispar (foarte repede daca doar le-ai observat; mai tarziu, daca le-ai dat atentie si astfel, ocazia sa se dezvolte).

Acest rol de observator al mintii te va ajuta sa simti (nu doar sa intelegi intelectual), ca mintea este doar un mecanism; un mecanism care functioneaza pe baza a doua componente esentiale

• tendintele (date de experientele prin care treci)
• atentia (care le alimenteaza – cu cat dai mai multa atentie gandului la factura neplatita, cu atat mintea va produce o multitudine de ganduri conexe pe aceeasi directie).

Simtind ca mintea este doar mecanismul prin care te exprimi, nu te mai identifici cu ea. Este unul din instrumentele de care dispui, prin care te manifesti.

In prezent probabil esti atat de absorbit de productia mentala ca nici macar nu o constientizezi.

Probabil ca acum traiesti cumva similar situatiei in care te uiti la un film care te “prinde” – esti atat de captivat de poveste, ca te identifici cu personajele si suferi ori te bucuri din pricina lor. Insa nu trebuie decat sa iti schimbi atentia si sa realizezi ca de fapt tu te uiti la un ecran, nu? Iar ce simteai se datora identificarii/transpunerii in poveste.

Ei, cu cat te obisnuiesti mai mult sa stai in/sa te identifici cu rolul de observator al spectacolului oferit in permanenta de mintea ta (si filmul de pe ecran tot in mintea ta se produce pana la urma, nu? Stai putin aici…), cu atat se creeaza o distanta, un spatiu intre tine, observatorul, si agitatia (mintii) din pricina careia unii sufera si de care vor sa scape.

Nu are rost sa intram aici in discutia daca acest observator cu care te identifici este observatorul ultim, daca exista, pana la urma, vreun observator, etc. Pana una, alta, tu rolul de observator il poti accesa. Foloseste-l. Consecvent.

Si vezi tu unde te duce…

IX.6.2. SPATIUL SI TIMPUL – CREATII ALE MINTII

Spre deosebire de celelalte metode, aceasta poate implica folosirea intelectului, la inceput.

Sa realizezi ca spatiul si timpul sunt creatii ale mintii poate fi o alta portita de transcendere. Una cu un efect foarte prompt si socant de puternic. Doar ca realizarea nu e suficienta doar pe nivelul intelectual. Ca simpla idee, accesata ocazional, se pare ca nu produce, de regula, zguduire.

Incepi cu gandul, cu intelectul. Ar putea ajuta sa-ti inchipui cum percep realitatea formele de viata care percep mai putine (sau poate mai multe?) dimensiuni decat tine. Apoi ai putea sa iti imaginezi cum percep, oare, timpul, fiintele care traiesc mult mai putin/mult decat omul.

Si asa ai putea sa te gandesti ca spatiul si timpul sunt doar modul in care aseaza mintea (creierul?) omului “realitatea” in “filmul” de reprezentare a “exteriorului” (si sinelui).

Dar astea sunt doar idei. Exercitiul de imaginatie ar putea sa ajute aici. Facut consecvent.

Tu stai cat mai mult pe ideeile asta. Si la un moment dat … o sa vezi.

Mai precis, o sa percepi, cumva…

Cel putin asa o vand unii.

IX.6.3. (EU) SUNT

Cheia aici este sa realizezi, nu sa gandesti, ca existi. Sa identifici “senzatia”, nu doar gandul “eu sunt”. Sau, si mai bine, doar “sunt”, fara niciun “eu” atasat. Si fireste, fara sunt barbat/femeie, crestin/ateu, etc. Sunt impersonal.

Si sa stai cat mai mult in “experienta” asta.

Si tot stand, la fel ca in cazul celorlalte metode, la un moment dat ceva se intampla. Ce? O sa vedem noi…

Nu ni se dezvaluie dinainte. Pentru ca la cum e mintea construita, pe baza unor descrieri prealabile ea o sa construiasca false realitati ale realizarii. De aceea se dau doar indicatiile si descoperirea este lasata libera fiecaruia.

IX.6.4. UNDE SUNT?

Aceasta metoda presupune sa te cauti. Da, sa te cauti. Ca la intrebarile “cine/ce sunt?”.

Doar ca aici eficienta ar putea fi sporita de faptul ca “unde?” antreneaza direct “organul” de cautare, nemaisolicitand intelectul. Cand intrebi “cine/ce?” riscul e mare ca intelectul sa preia controlul cautarii. Si sa produca raspunsuri; formulate in idei.

Dar acest “unde?” activeaza direct cautarea. De aceea poate sa fie … exact ce-ti trebuie. Incearca.

Incepe acum. Unde esti? Unde? “Uita-te” bine peste tot. Fireste ca nu cu ochii fizici, da?

Sa te cauti. Si sa te tot cauti. Pana cand … iti dai seama ca nu te gasesti!

Nu te gasesti pentru ca nu existi? Nu neaparat. Nu te gasesti – zic unii – pentru ca nu ai limita; si a te cauta e cumva similar incercarii ochilor de a se vedea pe ei. Ochii, care vad atatea, pe ei se pot vedea?

Stai putin pe ideea asta …

Ce percepi? Ceva ce are caracteristici, forma. Tu ai forma? Care? Nu corpul tau fizic ori mintea ta. Tu. Ai? Care? Dar caracteristici? Nu sugeram ca nu ai. Numai sa le identifici. Dar cauta-le, nu le gandi.

Ce percepi? Obiecte. Ca sa te percepi trebuie sa fii obiect? Tu esti in fata “ochilor” (care te percep)? Atunci cine e in spatele lor? Cine te percepe (pe tine)?

Intrebare – sa fie, oare, posibil ca ceva mai grosier sa produca ori sa perceapa, chiar, ceva mai subtil? Corpul fizic percepe mintea, ori invers? Stai putin aici. Nu merge mai departe…

Stiinta ne spune ca in spatiu s-a creat materia si din materie s-a creat constiinta. Este axioma; pentru ca altminteri se recunoaste ca nu se stie cum apare constiinta.

Atentie, insa – tu percepi nu doar planul fizic (din care se afirma ca s-a generat constiinta), dar chiar si spatiul. Spatiul! Daca tu esti generat de (i) materia generata de (ii) spatiu, cum poti sa le observi? Cum poti sa observi doua (!) niveluri dincolo? Ai putea sa te gandesti ca esti chiar mai subtil decat spatiul? Si trecand la ceva mai simplu – gandurile (a caror existenta nu e negata de nimeni) unde exista? Stiinta ne spune ca nu exista decat spatiu si timp. Gandurile sunt in spatiu?

Stai putin aici …

Apoi, ca sa observi ca esti constient, trebuie sa fii (deja) constient…

Iar acum, dupa ce te-ai odihnit cu ocolisurile astea, haide inapoi la cautare – unde esti?

Unde?