X. ATACURILE DE PANICA
Sunt un fenomen al naibii de neplacut. Aproape la fel de neplacut ca moartea, pesemne, pe care de cele mai multe ori pare ca o anticipeaza.
De ce apar? Asta e o intrebare care ne lasa perplecsi pe fiecare dintre noi cand ne confruntam cu asa ceva. Mai cu seama cand fenomenul se manifesta cu o anumita recurenta. Pur si simplu nu intelegi (i) cu ce te confrunti si (i) de unde a aparut. Ai facut tu ceva gresit? Ce naiba e asta, ca doar nu ai facut nimic diferit in ultima vreme care sa justifice elementul de noutate (radicala) al fenomenului. Nu intelegi… Iar specialistii la care cauti ajutor mai rau te scot din sarite prin modul expeditiv in care trateaza problema, de regula – e chestie de somatizare, ia niste calmante si poate scapi.
De unde vin? Din spate, cu siguranta – ca e istoric genetic si comportamental, ca sunt blesteme de la 9 neamuri, ca e karma, e clar ca una sau mai multe cauze exista. Pare ca fenomenul are si o componenta energetica, mai subtila, dar tot clar e ca are legatura cu ganduri/sentimente/ senzatii (care activeaza la nivel subconstient anumite harti mentale preconfigurate).
Reactia noastra spontana este ca vrem sa aflam ce este si de unde vine. Vrem sa stim. E straniu fenomenul si incapacitatea noastra de a-l intelege amplifica uneori (deseori?) efectele neplacute pe care le produce.
De aceea ideea pe care o subliniem aici este sa nu te mai preocupi atata sa intelegi tu de ce se intampla. Nici specialistii nu cad de acord asupra cauzelor. Asa ca nu da mintii un nou subiect in jurul caruia sa teasa ditamai ghemul de ganduri obsesive. Se intampla. Si e atat de incisiv, ca nimic altceva nu iti doresti mai fierbinte decat sa scapi, nu?
Si atunci, cum scapi pe moment? Sunt tot felul de metode. Ce este poate util sa constientizam este ca daca atacul de panica nu este (intotdeauna) declansat de ganduri, cu siguranta poate fi influentat de ele. Un gand imi produce un sentiment (sau invers) care imi produce o reactie chimica/ hormonala, care imi produce o reactie a unui organ/ functii (ritm cardiac, respiratie). Se poate dovedi util sa constientizam asta. Fireste ca sub presiunea momentului nu ai timp sa perorezi nestingherit in forul tau interior, dar de cateva fractiuni de ganduri este, de regula, timp.
Si poti incerca in scop defensiv diverse metode – poti sa respiri adanc, sau daca esti deja in hiperventilatie, doar sa iti concentrezi atentia asupra respiratiei (fara sa incerci sa o influentezi) sau asupra unui obiect fix, fie din interiorul corpului tau, fie din afara. Poti spune o rugaciune (numai sa fie una foarte scurta, pe care sa o repeti pana scapi, ca daca alegi una lunga nu o sa-ti poti tine atentia la ea si te pierzi), o mantra, dupa gust si educatie.
Ideea de baza aici este sa priponesti atentia intr-un loc. Ca sa tai alimentarea cu energie. Ai taiat curentul, s-a oprit sistemul; s-a instalat linistea.
Altminteri atentia ta o sa fie automat absorbita de diverse ganduri, senzatii, emotii, care mai de care mai navalnice. De unde senzatia de coplesire, de unde panica, de unde … si mai rau/amplificarea.
Si daca atentia se zbate si scapa, sa te duci dupa zanateca si sa o aduci inapoi. Iara scapa, iar te duci dupa ea. Pana se potoleste, zvapaiata… Ca in meditatie, daca ai incercat vreodata.
Dar poti sa abordezi problema si altfel – in loc sa te zbati sa scapi, surprinde-ti mintea cu … abandon. Da, abandon. Fa-ti curaj si lasa-te in voia fricii si vezi unde te duce. Da, pare de-a dreptul tampita ideea, dar poate o incerci si pe asta o data. S-ar putea sa fii surprins de eficacitate… Fireste ca nu este deloc usoara calea asta, fireste ca e mai usor sa vorbesti despre ea decat sa o pui in aplicare, insa baza de pornire este constientizarea ca (i) fenomenul este provocat (in primul rand) de mintea ta si ca (ii) desi atunci nu pare, totusi ai posibilitatea reala de a influenta fenomenul (cu vointa, cu gandurile). Gandeste-te ca puterea pe care o are asupra ta vine din rezistenta pe care o opui.
Gandeste-te – ce este atacul de panica? O agitatie! In momentul in care nu mai opui rezistenta, ce se intampla? Se ajunge la echilibru; pentru ca nu mai are ce sa alimenteze conflictul interior. Absenta rezistentei tale neutralizeaza energia “agresorului”. Incearca si ai sa vezi! Da, dar daca mor? Mai intai, daca te zbati, daca amplifici agitatia interioara, stii ca nu ajuta.
Apoi, si daca mori … ce? Stai putin pe intrebarea asta, nu o expedia din reflex. Daca mori … ce? Nu incerca sa verbalizezi un raspuns, doar absoarbe intrebarea…
Astea de incercat atunci, cand esti sub tirul “dusmanului”.
Iar pe termen mediu si lung ai putea sa incerci alcalinizarea mediului in care aceasta categorie de fenomene apar. Pe toate straturile fiintei tale. Pornind de la corpul fizic. Daca il alimentezi cu toxine si excitanti, daca nu faci miscare in mod regulat, daca nu dormi destul, s-ar putea sa nu ajute. Asemenea, daca frecventezi persoane si surse de informatie negative.
Apoi meditatia si echilibrarea hormonala prin respiratii de genul celor promovate de Wim Hof ar putea sa ajute semnificativ (pe asta insa ia-o usor, sa vezi intai cum te impaci cu hiperventilatia).