II. CE E DE FACUT?

Fiecare dintre noi are access la informatie. Pe care o luam din religii, filosofii, stiinte. Unii prin intermediul familiei, altii al scolii, altii al cafenelei. Insa informatie avem; multa si bulversanta (pentru cine investigheaza). Bulversanta pentru ca pare ca e contradictorie – modelul explicativ al lumii oferit de religie pare ca difera de cel oferit de filosofie si stiinte. Mai mult, modelul oferit de o religie / filosofie / stiinta difera de modelul oferit de alta din aceeasi categorie. Dincolo de diferentele dintre crestinism si budism, spre exemplu, observam in plus faramitari ale fiecareia dintre aceste familii in fragmente care se trateaza ca inamici (de vreme ce si-au aruncat reciproc anateme, unii…).

In acest context, ce e de facut? Habar nu avem (ce trebuie facut).

Dar putem observa ce au facut altii…

II.1. IMPEDIMENTUL

Ceea ce s-ar putea sa impiedice (ori sa ingreuneze) eforturile de a afla raspunsurile pe care le cauti este … tocmai asta – ca vrei raspunsuri. Raspunsuri formulabile in cuvinte.

Or nu vezi ca cei ce sustin ca au avut contact direct cu ceva mai subtil decat fizicalitatea asta (dincolo de care cei mai multi dintre noi nu mai percepem nimic) par muti sau retardati cand incearca sa descrie experientele respective?

Si raspunsurile astea le cauti exclusiv cu inteligenta, cu ganditul. Pai cu ce altceva? Ganditul este singurul instrument de “perceptie” de care dispui?

II.2. NU TREBUIE NIMIC

Poti sa faci ce ai facut si pana acum. Adica sa nu schimbi nimic.

Ti se tot spune ca trebuie sa devii mai bun; cu tine si cu altii. Ca trebuie sa te straduiesti mai mult.

Nu neaparat. Nu trebuie, din principiu, nimic. Pentru cine trebuie? Pentru Dumnezeu/Univers? Putin probabil. S-ar putea sa nu fii atat de important.

Asta nu inseamna insa ca ce faci tu nu influenteaza nu doar pe tine ci, probabil, si restul pana la care ajungi cu reverberatia.

Dar asta nu inseamna neaparat ca trebuie ceva.

Cum, si cu morala ce facem? O respectam, fireste; ea indeplineste o functie sociala vitala. Numai sa constientizam ca este rodul mintii omenesti. Ca se schimba in timp. Ca in acelasi timp, nu este aceeasi in toate spatiile geografice. Pai si atunci – ce morala sa respectam? Probabil ca pe cea din locul si momentul in care ne gasim. Fireste, cata vreme nu intra in conflict major cu cea din mediul care ne-a format.

Atunci – daca esti multumit cu viata ta, de ce sa o schimbi? Chiar daca ti se spune (din “afara”) ca desi tu esti multumit, de fapt ar trebui sa mai lucrezi la schimbare.

Asa cum nu trebuie nici sa afli, sa descoperi. Nici macar pe Dumnezeu/tainele Universului. Nu toti avem aceeasi curiozitate. De ce sa uniformizam toata existenta cu sablonul curiozitatii? De ce ar trebui ca toti sa ne dorim sa aflam si sa ne contopim in cunoastere, in Dumnezeire? Daca ai in tine curiozitatea, da, incearca sa o astamperi. Daca nu, nu.

Fireste, religiosii vor spune aici ca Dumnezeu este nemarginit de bun, dar daca nu Il cauti activ si, mai important, daca nu Il cauti exact in maniera prescrisa de ei, atunci o incurci. Este foarte posibil sa aiba dreptate. Este o alegere perfect legitima sa crezi astfel. Dar sigur, clar, nu e, de vreme ce avem atatea forme (si atat de diferite) de “gestionare” a fenomenului religios.

Unde poate ca trebuie sa ai grija este la alinierea dorintelor. Sa nu vrei si sa stii si sa nu faci efort. Sa nu vrei sa te preocupi doar de persoana ta, dar sa vrei restul (care include interesele tuturor, ca sa zicem asa) sa reflecte inapoi spre tine numai ce iti place tie. Ca atunci intri in frictiune, in blocaj.

II.3. DE UNDE AFLI RASPUNSURILE?

Ei bine, tu cand vrei sa afli daca Dumnezeu exista, sau chiar daca sa te faci medic sau pompier, de unde crezi ca afli raspunsul? Doar din inteligenta intelectului? Probabil ca nu. Poate nu este complet nerezonabil sa ne gandim ca fiecare dintre noi dispune de posibilitatea de a se conecta la niveluri superioare de existenta (posibil continute in minte, care nu trebuie vazuta ca un fenomen omogen), de unde poate accesa informatii neobtenabile doar prin intelect.

Asta nu inseamna, fireste, ca intelectul este complet scos din ecuatie. In mod evident avem nevoie de el si pentru a transpune ulterior in ganduri inteligibile ce pescuim de dincolo, de mai sus (sa zicem). Pentru ca si daca reusim sa patrundem dincolo de valul intelectului, aici fara el nu ne putem exprima.

Facem precizarea ca acest “dincolo” nu trebuie inteles in cheie mistica. Fiecare dintre noi simte ca activitatea mentala este foarte fluida si implica navigarea prin mai multe niveluri, cu grade diferite de subtilitate. Si vedem bine ca atunci cand incercam sa ii determinam conturul, nu prea reusim sa o facem. Ca atare, habar nu avem pana unde se intinde. Iata de ce nu ar trebui tratata de parca ar fi incorsetata in conturul corpului fizic (sau, si mai redus, al capului).

Privita din aceasta perspectiva, idea ca putem accesa straturi mai subtile de inteligenta ale existentei/ Universului, nu mai pare atat de extravaganta, nu?

Si cum le putem accesa? Unii spun – ascultand; in tacere. La asta foloseste meditatia si rugaciunea (care tot un fel de meditatie e, pana la urma) – ca sa domoleasca zumzaiala galagioasa pe care mintea ta o produce constant. Vrei sa stii, dar nu auzi. Pentru ca e harmalaie in interior. Atat de mare, ca nici nu constientizezi. Dar trebuie doar sa te opresti in loc si sa iti duci atentia la spectacolul mintii tale. Cu siguranta vei fi surprins. Trebuie sa inveti sa asculti. Si ascultand, iti cresti receptivitatea. Perseverand, zgomotul mintii se domoleste in timp. De la sine, nu trebuie sa intri in conflict, pentru ca altfel ii dai de lucru; si o sa faca si mai mult zgomot.

II.4. CE AVEM IN DOTARE?

O luam de la baza, de la firul ierbii – de ce instrumente (ale cunoasterii) dispunem?

• simturi (centralizate in minte)
• intelect / inteligenta (care utilizeaza informatia stocata de memorie)
• intuitie (care poate fi vazuta ca intermediar intre intelect si dimensiuni mai subtile ale mintii / realitatii)
• … ceva/inima (cum o numesc unii) – o capacitate de a percepe fatete mai diafane ale realitatii (care nu trebuie insa confundata cu emotiile si sentimentele, care par mai dense, mai grosiere). Probabil acesta este “organul” prin mijlocirea caruia se produc experientele percepute a fi contacte cu supra-sensibilul (Dumnezeu, ingeri, Supra-eu, Totalitate, Univers etc.)

Chestiunile pe care vrem noi sa le aflam (daca exista Dumnezeu, cum e dupa moarte, etc.) pot fi lamurite utilizand doar intelectul / inteligenta / stiintele? Probabil ca da – la cate progrese vedem ca s-au facut in fizica si neurostiinte in ultima vreme, nu ar fi de mirare. Nu este nerezonabil sa ne gandim ca anumite fenomene pe care, din pricina nivelului tehnologic la care ne gasim, suntem inclinati acum sa le catalogam ca paranormale/minuni, maine, poimaine sa devina cunostinte si activitati curente; ganditi-va cum s-ar uita Stefan cel Mare la avioane sau telefoanele mobile…

INSA (si e un mare INSA) in momentul asta stii de vreun savant care sa fi dat deja de cap chestiunilor astora? Da, e, pesemne, posibil sa se afle … candva, in viitor! Dar inca nu s-a aflat (prin stiinte, prin inteligenta, prin logica).

Si pana atunci, tu ce faci? Esti sigur ca mai traiesti pana ajunge stiinta la capatul drumului? Si daca esti asa norocos, sigur ai acumulata deja inzestrarea intelectuala care sa-ti permita sa pricepi limbajul tehnic care i-a condus pe oamenii de stiinta la concluziile lor? Ca s-ar putea sa nu te primeasca Dumnezeu in Ceruri doar pentru ca citesti rezumatul prin care s-au popularizat niste concluzii stiintifice. Pare ca iluminarea presupune, de regula, un efort; (chiar si) un efort de a intelege. Iar acest efort pare ca produce o deschidere in miezul de certitudini (si spaime) prin care ne explicam realitatea in prezent.

Si atunci? Ce alta unealta avem la indemana? Simtirea, ca sa zicem asa. Perceptia, mai precis.

II.5. INSTRUMENTARUL DISPONIBIL

• curiozitate – fara interes (considerabil) pentru cunoastere, eforturile (inevitabile) vor fi abandonate la primele (sau urmatoarele) obstacole (fara de care progresul pare ca nu e posibil, obstacolele fiind proba practica a cunostintelor dobandite – predominant – pe cale intelectuala)
• circumspectie – daca nu e asa? Nimic nu ar trebui acceptat ca de la sine inteles, ci cercetat / verificat cat ii sta in putinta fiecaruia
• atitudine deschisa – daca e asa, totusi? Totul sa fie verificat, da, insa fara a exclude (definitiv) o idee doar pentru ca nu se potriveste (deocamdata) cu ce consideram a fi natural. Fiecare dintre noi a crezut pana la un moment dat ca Dumnezeu exista (sau nu), ca Pamantul este plat (ori sferic), ca extraterestrii exista (sau nu), pentru ca apoi opiniile sa fie modificate de experiente de viata noi. O minte inclinata sa refuze investigarea noului/ineditului risca sa ramana blocata in nivelul de cunoastere acumulata pana la un moment dat
• practici spirituale – post, rugaciuni, meditatie, etc

1. sunt necesare/o conditie de neocolit? Am putea fi tentati sa spunem ca nu, de vreme ce vedem persoane percepute ca maestri spirituali necontestati care nu sunt deloc straini de excese pantagruelice in mancare, bautura si sex! Sau daca ne gandim la cei care mananca resturile ramase dupa carbonizarea funerara a cadavrelor, stiind ca nu o fac din cannibalism, ci pentru a verifica daca s-a depasit stadiul intermediar in care este necesara respectarea anumitor restrictii (culinare). Probabil, insa, ca aceste comportamente sunt precedate/ dublate de anumite practici (fara de care parca asemenea comportamente nu mai au sens)
2. sunt folositoare? Evident! Dovada fac milioanele de oameni care, de mii de ani le practica si raporteaza / dovedesc

• perseverenta – fara efort sustinut pare ca numai unii pot sa ajunga departe.

II.6. DIRECTII DE CAUTARE

a. prin religie. Care este fundamentata pe

• anumite credinte de baza (ca exista Dumnezeu, ca numele Sau este X sau Y, sau ca exista mai multi zei, ca lumea a fost facuta intr-un fel anume, etc.)
• anumite speculatii (de natura filosofica)
• interese politice determinate de

b. prin filosofie. Care este

• fundamentata pe speculatie
• influentata de

c. prin practici … sa le zicem yoghine

• care utilizeaza

• menite sa

• asociate/confundate in Occident cu

d. prin stiinte.

II.7. CLASAMENTUL PRACTICILOR

Se poate ajunge departe folosind numai ascutimea mintii/ intelectul? Categoric, da! Foarte departe. Uneori chiar dincolo de ultima bariera. Insa aceasta cale pare a fi cea mai arida si cu sansele de reusita cele mai reduse. Din pacate cei mai multi dintre noi numai pe aceasta o folosim (fara a constientiza ca ca exista si altele, cu eficienta sporita). Nu stim si nu putem concepe altceva.

Meditatia (focalizarea asupra unui obiect ori defocalizarea totala a atentiei), ajuta la ceva? Indubitabil! Pentru ca angajeaza straturi mai subtile ale fiintei, accelerandu-se astfel procesul de permeabilizare care in final pare sa conduca la dizolvare.

In mod evident faptele bune, concentrarea eforturilor exclusiv ori predominant in slujba altora, e animata de ceva simai subtil, fapt ce de principiu, antreneaza transformari simai rapide.

Insa devotiunea (constanta, insa, nu ocazionala) se dovedeste a fi “metoda” cea mai eficienta de topire a impuritatilor si unire cu ceea ce indeobste este perceput (nu doar conceput mental) a fi Dumnezeu/ Totalitate.

In concluzie – apucati-va de… meditatie! Cum, de cea de pe locul doi, doar? Clar!

Comportamentul caritabil si devotiunea nu sunt pentru oricine; de aceea nu se pot practica asa, cu program, la capatul unui calcul de eficienta. Si atunci ramane meditatia, pentru ca intelectul, singur, nu reuseste prea adanc. Meditatie care este insa compatibila cu celelalte “metode”; ca atare pare ca este chiar de dorit a fi completata cu scormonirea intelectuala si, dupa inclinatie, cu acte caritabile si contemplarea unei zeitati.

Oricare ar fi calea aleasa, cuvantul cheie este – consecventa!

Se impune aici o precizare – afirmatia ca omul de stiinta ateu (doar prin utilizarea intelectului) poate ajunge “acolo” unde ajung si yoghinul (prin posturile corpului fizic si meditatie) sau credinciosul (prin devotiune si/sau fapte bune) nu trebuie inteleasa in sensul ca orice ateu care practica stiintele, izbandeste. Sunt cazuri care reusesc, probabil, insa e clar ca nu toti. Depinde de istoricul fiecaruia si de seriozitatea eforturilor depuse. Insa utilizarea exclusiva a intelectului (mai ales cu limitarea la stiinte) pare sa produca mai rar persoane apte sa atinga … nemarginirea.

Asadar exista mai multe cai de ascensiune, insa nu toate sunt egal de eficiente. Cei care isi canalizeaza atentia si eforturile spre devotiune si comportament caritabil adesea le-o iau inainte ateilor preocupati exclusiv de stiinte. Se pare chiar ca pentru multi tocmai ascutimea inteligentei impiedica transformarea. Fiecare dintre noi poate face usor comparatie intre framantarile, anxietatile (insotite uneori de consum excesiv de alcool, droguri, sex in scop de reechilibrare) ce se pot observa la unii dintre cei axati exclusiv pe intelect si stabilitatea senina ce se observa la oameni simpli (indeosebi din mediul rural, unde contactul cu natura – atat cat mai este posibil astazi – pare sa produca uneori fenomenul de sublimare) sau la yoghini (dintre care unii nu sunt in stare sa articuleze idei simple, altminteri).

II.8. CEA MAI EFICIENTA PRACTICA (SPIRITUALA)

Cea care ti se potriveste!

Nu ne numaram printre cei care apreciaza ca trebuie urmata numai calea parcursa de ei. O cale poate sa fie exceptional de eficienta in sine (daca va fi existand acest “in sine”, independent de o persoana la care sa fie raportat…) dar daca nu se potriveste inclinatiilor tale, tot degeaba, ca nu o vei practica.

Ideea de a indentifica ce ti se potriveste trebuie luata totusi sub rezerva ca persoana/personalitatea ta sufera transformari sau macar poate suferi transformari in permanenta. De aceea ne ajuta sa fim intotdeauna deschisi la nou intrucat interiorul care produce sentimentul de(ne-)potrivire se modifica (sau macar se poate modifica) in fiecare dintre noi.

Ce inseamna ca ti se potriveste?

• nu doar ca se potriveste preferintelor/inclinatiilor individuale (pe care le ai la un moment dat)
• ci este si practicata cu consecventa.

Asa ca daca esti ateu predispus la investigatie stiintifica, nu este necesar sa te fortezi practicand rugaciunea. Mai intai, pentru ca desi par antagonice, ambele demersuri pot conduce in acelasi loc. Apoi, atat ateul, cat si credinciosul isi pot spori sansele de reusita/imbunatati randamentul, printr-o anumita disciplina alimentara, prin practicarea anumitor pozitii/posturi/exercitii fizice si mai ales a unor forme de meditatie. Asadar toate acestea pot fi vazute ca si suplimente/adjuvante.

In oglinda, yoghinul/practicatul anumitor restrictii alimentare, posturi sau exerictii fizice si meditatie, poate avea de castigat completand aceste demersuri cu studiul intelectual si/sau frecventarea unor credinte religioase.

Nu trebuie ignorat nici exemplul unui Newton sau Einstein care isi vedeau cercetarile stiintifice ca fiind compatibile cu ideea de Dumnezeu (nu intram acum in discutia relativa la ce intelegeau ei prin Dumnezeu, mai cu seama Einstein).

II.9. AVERTISMENT

Ceea ce se neglijeaza sa se dezvaluie, de regula, e ca avansarea pe drumul asta poate sa fie insotita de evenimente ce nu se resimt neaparat placut. Inclusiv disconforturi fizice; manifestate in forme ce pot crea impulsul de a consulta doctorii.

Asta pentru ca, se spune, efortul spiritual accelereaza ritmul vietii. Care accelerare inseamna ca vin mai repede evenimente care altminteri ar fi fost dispersate in perioade mai mari de timp (mai multe vieti, chiar, zic unii). Si placute si neplacute. Dar cum pe cele placute le consideram ca subintelese / cuvenite, atentia ne e retinuta doar de belele, nu?

In plus, pare-se ca incep sa se reaseze energiile care te alcatuiesc. Si exact ca atunci cand bei ceaiuri de detoxifiere, reziduurile incep sa iasa. Fireste ca atunci cand simti mirosul neplacut ori ameteala, tentatia de abandon (cu bombaneala) este semnificativa. Dar tocmai aceste manifestari par sa fie semn clar ca esti pe calea cea buna. Asa ca perseverenta pare sa fie solutia, nu intorsul in confortul cunoscutului.

De ce nu-si mai bat capul invatatorii sa te puna in garda cu privire la sinuozitatile astea? Pentru ca, pesemne, oricum n-ai ce face. Asa ca strangi din dinti (sau, mai bine, zambeste) si da-i inainte. Pare ca singura cale de a scapa de neplacerile astea e sa treci de ele cat mai repede. Insa treci de ele numai prin ele, aici e spilu’. Altfel cum? Sunt proba practica, pana la urma… Nu degeaba se insista pe ideea ca nu e suficient sa intelegi pe cale intelectuala…